Termenul de ABERAȚII OPTICE definește generic orice deformare a imaginii, obținută cu un sistem optic, care se manifestă prin neclaritatea sau colorarea imaginii și prin necorespondența ei cu obiectul. Cauzele sunt legate de indicele de refracţie al mediului refringent, de lungimea de undă a luminii incidente şi de fenomenul de difracţie.
Există mai multe tipuri de aberații, clasificate primar ca aberații de rang scăzut și aberații de rang înalt.
Aberațiile de rang scăzut sunt comune și relativ ușor de corectat, printre ele fiind aberațiile de sfericitate, aberațiile cromatice și cele geometrice.
– aberația sferică este diferența de refracție între centrul și periferia lentilei, respectiv razele marginale sunt refractate mai mult decât cele paraxiale. Datorită acestui efect, ochiul normal (emetrop) se va transforma seara într-unul ușor miop, deoarece vederea nocturnă este predominant periferică, fiind asigurată de celulele cu bastonașe. Pe timpul zilei, vederea diurnă este asigurată mai ales de celulele cu conuri din macula lutea, care sunt impresionate predominant de razele luminoase centrale, situate paralel cu axul optic.
– aberaţia cromatică (acromatismul) se produce datorită fenomenului de dispersie a luminii ce străbate mediile transparente (lentile, prisme etc.) din care este alcătuit un sistem optic. Imaginile formate în instrumentele optice necorectate pentru acest tip de aberaţie apar întotdeauna cu marginile colorate.
Prin urmare, există o poziţie a ecranului pentru care pata luminoasă va avea conturul cu irizații violet şi o altă poziţie extremă pentru contur cu irizaţii de culoare roşie. Între cele două poate fi identificată o poziţie intermediară pentru care pata va avea suprafaţa minimă, unde vom avea o zonă maximă de concentrare a luminii albe.
– aberaţia geometrică constă în abaterea de la condiția de stigmatism, respectiv capacitatea unui sistem optic de a forma pentru fiecare punct al unui obiect o imagine care este tot un punct. Este produsă ca urmare a faptului că drumurile optice ale diferitelor raze de lumină ce concură la formarea fiecărui punct al imaginii variază în urma trecerii acestor raze prin diferite zone ale mediului optic.
Aberațiile de rang înalt sunt modificări complexe ale transmiterii imaginilor prin mediile refringente. Cele mai frecvent întâlnite sunt coma, aberațiile de tip trefoil, quadrafoil sau Zernicke.
Toate tehnicile de chirurgie refractivă cu laser pot determina apariția aberațiilor de rang scăzut sau înalt, respectiv senzații vizuale neplăcute pacientului, deoarece modifică radical parametrii corneei. Acestea sunt mai evidente noaptea, când pupila este larg deschisă, fiind cauzate de diferența între suprafața tratată și cea expusă luminii. Astfel, pot apare imagini fantomatice, halouri sau scăderea sensibilității la contrast, respectiv neidentificarea contururilor obiectelor în lumină slabă. Aberațiile induse chirurgical sunt cu atât mai supărătoare, cu cât modificările aduse sistemului optic al ochiului uman sunt mai importante, respectiv în cazul dioptriilor mari.
Studiile clinice au arătat că procedeele chirurgicale în care se utilizează un implant induc puține aberații optice de rang scăzut, sferice sau cromatice și aproape deloc aberații de rang înalt, precum halouri, coma sau trefoil.
În schimb, intervențiile ablative asupra corneei, respectiv LASIK, LASEK, PRK sau ReLEx pot induce atât aberații de rang scăzut dar și de rang înalt, care pot genera alterări semnificative ale funcției vizuale.
Pentru majoritatea pacienților, aberațiile optice pot deveni nesesizabile în decurs de câteva săptămâni, prin fenomenul de neuroadaptare. Dar există și cazuri unde nu apare neuroadaptarea eficientă, iar consecințele sunt mai greu corectabile, uneori ireversibile.
Pentru comparație între metodele de corecție chirurgicală a problemelor de refracție, citiți mai departe aici.